Dulciuri pentru o sarcină sănătoasă – spune stop kilogramelor în plus!

Chiar dacă primul trimestru de sarcină s-a încheiat de ceva timp, grețurile și toate celelalte simptome asociate acestuia persistă.

E greu să găsesc ceva de mâncat pe placul meu, care să aibă un conținut caloric redus și dacă se poate să nu conțină zahăr.

Partea asta cu zahărul mi se trage de la frica de a nu acumula multe kilograme în plus pe perioada sarcinii. Dacă am slăbit 5 kg în primele luni, nu îmi doresc să pun 30 kg în ultimele, așa că trebuie să am puțină grijă la cantitatea de zahăr consumată.

Știam eu că există undeva, pe piață, produse cu un conținut redus de zahăr sau chiar fără zahăr, dar trebuie să recunosc că mereu am avut impresia că au un gust oribil.

Toată teoria mea a fost schimbată când am descoperit că există produse fară zahăr, cu indice glicemic 0, dar totuși să fie dulci și delicioase. Dacă inițial îmi era greu să cred așa ceva, după ce am încercat produsele de la Sweeteria m-am convins că se poate.

Nu am ințeles foarte bine ce înseamnă zahăr natural, însă după o scurtă cercetare am aflat că acest zahăr este obținut din Stevia Rebaudiana și Eritritol (obținut din porumb), are Zero calorii si Zero indice glicemic. Super, nu?

Nu cred că mai am ceva de adăugat decât că am rămas fără cuvinte când am simțit gustul produselor.

Până în prezent am degustat dulceața de mure – care e fără îndoială dulceața mea preferată, greentella– o cremă delicioasă de ciocolată, numai bună de întins pe pâine sau clătite, sferele din cereale cu cacao – o delicatesă pentru un mic dejun dulce și sănătos, musli – pentru diminețile în care am nevoie de multă energie, napolitane cu cremă de zmeură – perfecte pentru o gustare la mijlocul zilei, batoane din cereale cu musli – ideale de împărțit în pauza de masă cu colegii (se bucura și ei de bunătățile din geanta mea), tablete de ciocolată – un adevărat răsfăț pentru papilele gustative și ultimii dar nu cei din urmă, bănuții din ciocolată (albă sau amăruie).

Dacă de unele produse ne-am bucurat, așa cum sunt, pe altele le-am folosit în diverse rețete. Banuții din ciocolată așteaptă cuminți să fie folosiți într-o nouă rețetă (sper să mai rămână câțiva până când reușesc să încropez ceva, pentru că sunt mega delicioși, iar eu îmi bag mână în pungă de fiecare dată când o văd).

Toate produsele sunt așa cum spuneam, fără zahăr adaugat, deci mă pot bucura în voie de ele. În plus gustul lor e absolut demențial și vă asigur că merită să le încercați și voi!

Ați încercat produsele Sweeteria? Care este produsul vostru preferat?

17 gânduri despre „Dulciuri pentru o sarcină sănătoasă – spune stop kilogramelor în plus!

  1. Este foarte bine ca vrei sa ai grija de tine si de bebe pe perioada sarcinii! Si eu am slăbit 6 kg la începutul sarcinii si nu am pus prea multe kg nici spre finalul sarcinii si chiar am mâncat cam orice 🙂 asa ca nu cred ca trebuie sa iti faci griji 🙂 Cat despre produsele de la Sweeteria… chiar trebuie sa le incerc si eu 🙂 mi-ai facut tare pofta cu dulceata aia! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s