Stupul din casa mea – răsfăț pentru trup și suflet

În familia noastră, domnește îngrijirea trupului și sufletului, cât mai naturală cu putință. Încercăm să evităm tot ce e sintetic și să abuzăm de natural.

Mierea, e doamnă la noi în bucătărie. Fie că e vorba de a îndulci ceaiuri, cereale sau pentru a ne bucura de aroma ei unică – întinsă într-un strat generos pe o felie de pâine cu unt; mierea a fost și rămâne ,,dulcele” meu preferat.

De curând am descoperit și produsele pentru îngrijirea corpului cu miere. Ce poate să fie mai placut decât să te lași răsfățată de beneficiile și aromele unice ale produselor cu miere? Nimic, vă asigur eu!

Mierea e un ingredient minune, având un efect miraculos asupra pielii. O hidratează, o catifelează, o calmează și o vitalizează. E un foarte bun antiseptic și are efect cicatrizant.

Ca să mă întelegeți mai bine, vă arăt minunățiile care îmi răsfață simțurile și îmi hrănesc trupul. Trei săpunuri minunate, fabricate în Franța, care fac parte din noua gamă „Savon vegetal au Miel”, disponibile în portofoliul Apidava.

Toate trei au ingrediente simple, dar complexe, exact așa cum este și natura.

Primul din listă e ademenitorul săpun cu miere și ceară de albine. Un amestec potrivit pentru o piele care are nevoie de refacere. Datorită combinației dintre miere și ceară de albine, beneficiile utilizării acestui săpun sunt multiple: hidratare, catifelare, protecție, dar are totodată și efect de reîntinerire a pielii.

A doua minune, e săpunul cu miere și propolis.

Pe cât de mult îmi place mierea, pe atât de mult îmi place și propolisul. Ador proprietățile lui antiseptice. Îl folosesc destul de des intern, chiar și pe post de antibiotic natural. Când am aflat că unul dintre săpunurile Savon vegetal au Miel, conține propolis, am fost în extaz. Mi-am și imaginat cum toate bacteriile de pe mainile noastre sunt distruse de miraculosul propolis.

Poate vă îmaginți și voi, niste mici viermișori colorați, precum cei din cărțile pentru copii, care țipă și nu știu în ce direcție să fugă.. (cam asta este în mintea mea). 

Reveind la miraculosul săpun cu miere și propolis, datorită celor 2 ingrediente alese cu grijă, are un dublu efect antiseptic și antiacneic. 

Ultimul dar nu cel din urmă, este săpunul cu miere și lăptișor de matcă. Este produsul perfect pentru pielea mea extrem de uscată. Datorită lăptișorului de matcă, are un puternic efect hidratant, ajută în refacerea naturală a celulelor pielii și îmbunătățește tonusul acesteia. Este un adevărat dar de la natură pentru pielea uscată.

Toate cele trei săpunuri au o aroma cu adevarat unică, plăcută, care îmi transformă baia intr-un adevărat sanctuar, odata cu fiecare utilizare. Ador să le folosesc și mă bucur de ele cu fiecare ocazie.

Vă place mierea? Dar produsele de îngrijire pe bază de miere? Ați încercat noile săpunuri Savon Vegetal au Miel de la Apidava

18 gânduri despre „Stupul din casa mea – răsfăț pentru trup și suflet

  1. Mi-ar placea sa le incerc si eu, pe cel cu laptisor de matca in mod special. Pe tot parcursul sezonului rece am avut probleme cu mainile uscate oricat de mult am incercat sa le hidratez.
    Am ajuns si la un dermatolog care mi-a facut cateva recomandari utile insa as vrea sa testez si sapunurile mai naturale.

    Apreciază

  2. Sunt minunate săpunurile acestea! Cineva m-a ”certat” spunându-mi că toată lumea le laudă, dar sincer, mie mi-au refăcut pielea mâinilor deși foloseam și câteva tipuri de creme.
    Așadar, sunt mi-nu-na-te!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s