Lifestyle Review

Azi vă scriu din concediu. Doamne de când mi-am dorit să ajung în concediu.. Anul trecut nu am ajuns pentru că era puțin însărcinată, iar anul acesta am zis că-l sărim. Totuși s-au aliniat planetele și după o scurtă discuție am horărât să urcăm în mașină și să mergem în concediu.

Am ajuns relativ repede pe plajă și am începht adventura cu dreptul. Am ajuns înainte de răsărit și am reușit să ne bucurăm de soarele care se ridica din pat (din mare).

Vacanța nu a venit la fix pentru că avem mult de muncă și ne-am dat puțin peste cap programul dar a fist binevenită. Avem nevoie de puțină relaxare.

Problema este că mă gândesc cu groază la momentul în care ne întoarcem acasă și la mormanul de haine care trebuiesc spălate. Mă consolez cu gândul la Persil. Mă așteaptă cuminte acasă și știu că v-om face echipă bună.

Noul Persil Discs 4 în 1 combate misorurile neplăcute prin noua sa tehnologie de neutralizare. Numai bun pentru hainele ținute în bagaj.

Datorită tehnologiei Deep Clean atât varianta sub formă de discuri cât și varianta lichidă Persil, îndepărtează chiar și cele mai dificile pete, oferă stralucire și protejează țesăturile.

Hainele Victoriei au nevoie de un detergen puternic cate să eliminte toate petele, dar totuși suficient de blând pentru a nu distruge țesăturile fine.

Noua inovație Persil este disponibilă pentru variantele:

  • Persil Gel Universal
  • Persil Gel Color
  • Persil Discs 4in1

Fie că preferați varianta Discs, care din punctul meu de vedere este cea mai rapidă, fie că preferați varianta gel, vă puteți bucura de haine curate, fară mirosuri neplăcute!

Voi ce produse folosiți pentru a curăța petele și pentru a îndepărata mirosurile neplăcute?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *