Când ești îndrăgostit îți dorești ca timpul să stea în loc. Să te bucuri de ceea ce iubești. Să nu se mai sfârșească niciodată. Să rămâi în acea ipostază, lângă persoana iubită mereu. Să nu ai griji sau probleme. Să iubești și să fi iubit.
Când m-am îndrăgostit de soțul meu, am trait asta. De atunci, am continuat să am acest sentiment mereu.
Când l-am cunoscut pe Ionuț, am fost șocată de numărul de fotografii pe care le realiza. Cam toate momentele importante sau mai puțin importante erau imortalizate. Trebuie să recunosc că am fost fascinată de asta.
Timpul a trecut, iar dragostea pentru fotografie a dispărut. Momentele de relaxare au fost tot mai puține, iar numărul fotografiilor realizate a scăzut drastic. Totuși, din când în când reușim să mai surprindem câte un moment minunat petrecut împreună.
Toate aceste amintiri, îmi doresc să le păstrăm până la adânci bătrâneți. Ca să mă înțelegeți, eu mă văd stând într-un fotoliu alături de soțul meu și privind fotografiile realizate în tinerețe.
Pentru ca atunci să fie posibil acest lucru, este necesar să luăm măsuri. Trebuie să avem ce să răsfoim, nu e suficient să avem niste pozele într-un colț al telefonului.
Yolobook.ro, ne ajută ca acest vis să devină realiate. Nu ne îmbătrânește peste noapte, dar ne ajută să avem niste albume super mișto. Sunt atât de trandy încât le putem face cadou prietenilor și sigur nu dăm greș.
Noi am păstrat o parte din amintiri în aceste albume. Și cu siguranță urmează să mai comandăm câteva.
Un album conține 48 fotografii. Partea interesantă e că este destul de compact, astfel nu ocupă prea mult spațiu și e ușor de depozitat.
Pentru a crea albumul visurilor tale, trebuie doar să descarci aplicația Yolobook, să alegi coperta pe care o dorești și să încarci fotografiile. Simplu și rapid.
În plus, trebuie să vă spun că le găsiți la super ofertă săptămâna aceasta. Fiind Black Friday, puteți beneficia de oferta 1+2 gratis. Comandați 3 albume și plătiți doar 1. E o super ofertă și merită să profitați.
Voi cum vă păstrați fotografiile? Vă place ideea de album foto?