Fie că e vorba de haine, farduri, rujuri sau orice altceva, sclipiriceniile sunt printre favoritele mele.
Dacă tot suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, m-am gândit să vă vorbesc puțin despre 2 produse care se potrivesc foarte bine împreună și care sunt în trend și în acest sezon.
Primul este holographic liquid eyeshadow de la Cupio.
O sclipiricenie, lichidă, pe care o putem folosi fie în mod tradițional (pe post de fard), fie pentru a crea alte accente (pe buze, sprâncene sau pe oriunde mai aveți idei).
Personal, am ales să folosesc fardul lichid, atât pentru a crea accente pe pleoapa inferioară cât și pentru a realiza un look dramatic al buzelor.
Holographic liquid eyeshadow este un produs ușor de folosit. Are un aplicator asemănător celui de la rujurile lichide, care face aplicarea mult mai facilă.
Este un fard care conține o cantitate mare de glitter, dar datorită faptului că este lichid, nu riscați să îl împrăștiați în jurul ochilor. După uscare devine rezistent la transfer.
Eu am două dintre nuanțele disponibile: magic și posh. Ambele sunt superbe.
Un alt super produs pe care l-am descoperit de curând este Liquide Eyeliner Silk Touch în nuanța Black.
Când negrul este negru!
Un eyeliner negru foarte rezistent. Caut un astfel de produs de multă vreme, însă niciodată nu am găsit un produs atât de bun.
Fie nu era aplicatorul ok, fie nu era suficient de negru sau de cele mai multe ori nu era rezistent.
Din fericire, toate cerințele mele sunt îndeplinite de acest produs:
• Are un aplicator ușor de folosit; iar pentru mine acesta este un mare plus. M-am săturat de eyeliner-ul gel.
• Culoarea este intensă, astfel nu trebuie să revin peste cu un alt produs, pentru a intensifica nuanța.
• Șiii… este extrem de rezistent. Poate concura liniștit cu produsele sub formă de gel.
Era să uit un alt aspect important. Prețul este unul accesibil, așa că, din punctul meu de vedere este produsul perfect.
Pe Instagram găsiți un scurt tutorial de machiaj în cadrul căruia am folosit aceste produse.
Ați încercat aceste produse? Vă plac produsele Cupio?
Nu am folosit produse Cupio pana acum. Arati foarte bine si produsele sunt chiar interesante
imi plac produsele Cupio si am si eu auriul eyeshadow, o sa-l incerc de sarbatori acum!
Nu am luat deocamdata nimic de la Cupio dar pentru ca-mi plac sclipiriceniile tale, si pt ca si eu le ador, voi face o comanda cat de curand.
Sclipiceniile pentru ochi îmi plac și am avut și eu. Nu de la Cupio, dar celelalte nu cred că m-ar prinde.