Vara este anotimpul meu preferat. Iubesc zilele lungi și calde, apusurile frumoase, parfumul florilor și stelele căzătoare. Îmi place să îmi petrec serile afară, privind stelele și acultând cântul greierilor.
Singura problemă pe care o am în acest anotimp, este legată de îngrijirea tenului. Am nevoie de produse cât mai light, care să nu încarce tenul și să îi dea libertate.
După cum știți deja, sunt fanul produselor naturale. Cu cât au mai multe ingrediente naturale, cu atât mai bine.
Nu e tocmai ușor să găsesc produse de îngrijire care să acopere toate nevoile mele, dar și când o fac, nu le mai las din mână.
Cam așa s-a întamplat și cu noul demachiant și loțiunea tonică, pe care le-am descoperit de curând. Poate ați auzit de ele, dar pentru mine sunt relativ noi.
După atente testări, am ajuns la concluzia că cele două produse de la Apidava, sunt în topul preferințelor de vara aceasta.
Ambele au la bază miere și propolis, alături de alte ingrediente naturale. Laptele demachiant și loțiunea tonică Apidava, curăță și protejează epiderma, având și un rol important în revitalizarea și hidratarea pielii.
Nu încarcă tenul, curăță în profunzime și sunt blânde. Au un parfum subtil, suportat chiar și de gravida în cauza. ?
Curățarea tenului, dimineața și seara este extrem de importantă și vă sfătuiesc să nu săriți peste acest pas.
Toate ne dorim un ten impecabil, iar drumul spre ținta noastră începe exact din acest punct. Nu putem aplica un produs de îngrijire sau chiar un produs de machiaj, pe un ten încărcat. Tenul trebuie pregătit înainte, astfel încât baza pe care lucrăm să fie curată.
Cum ar fi dacă un pictor ar picta pe o pânză murdară cu praf? Vă puteți imagina acest scenariu. Un pictor care dorește să picteze pe o pânză îngălbenită de praf. Exact așa este și tenul nostru. Nu putem realiza un machiaj impecabil pe un ten plin de impurități.
Revenind la cele 2 produse, vreau să vă spun încă de acum, că vă recomand să le încercați. Va promit că o să vă placă cel puțin la fel de mult precum îmi plac mie.
Ambele produse vin ambalate în recipiente de 200ml, iar demachiantul are pompiță pentru o dozare mai ușoară.
Cele două produse nu conțin alcool, parabeni sau coloranți.
E destul de greu să găsești o loțiune tonică de calitate, fără alcool, astfel sunt mega încântată de aceasta.
Per total, sunt mulțumită de cele două produse și pot să spun că m-au salvat vara aceasta! Am scăpat de grija tenului încărcat și pot să mă bucur în liniște de zilele calde de vară!
Voi ați încercat laptele demachiant și loțiunea tonică de la Apidava? Ce parere aveti despre aceste produse?