De când mă știu am visat să am o fetiță și să o nasc natural. Visam să fie copilul acela cuminte și politicos, crescut cu alimente naturale și născut natural, evident.
A venit momentul să aflăm că sunt însărcinată. Un cadou frumos primit în avans de viitorul tătic. La scurt timp după ce am primit vestea cea mare, au aparut stările de rău. Grețurile, vărsăturile și stările de leșin mă faceau neputincioasă. Cu greu dar extrem de frumos am trecut prin cele 9 luni de sarcină.
Deși am visat să avem o fetiță, aproape toată sarcina am crezut că e băiat. La controlul de la 36 săptămâni, am aflat că avem o fetiță grăsunică. Ca să înțelegeți de ce am aflat doar la 36 de săptămâni, trebuie să vă spun că eu speram să rămână un mister până la naștere. Din păcate, sau din fericire, Ionuț nu a mai rezistat tentație și a întrebat medicul. Atunci am aflat că în burtică se ascundea Victoria.
A venit momentul să discutam despre naștere. Eu visam la o naștere naturală. Defapt în visul meu, eu nășteam în mașină, pe drum spre spital.
Halal vis și planuri mărețe. Victoria nu avea de gând să se întoarcă. Și-a propus ea să stea ca o divă, în funduleț. Încăpățânată mare, că doar are cu cine semăna.
Când am auzit pentru prima dată cuvântul cezariană, m-am apucat de plâns. Cum să nasc eu cu cezariană? Cum să nu am eu parte de o naștere împlinitoare? Că doar așa am citit peste tot, că dacă nu naști natural nu ești o mamă împlinită.
Mi-am dat 2 palme și mi-am revenit. Cine spune că nu esti mamă dacă nu naști natural? Pai eu vreau să fiu o mamă sănătoasă și să îmi cresc în liniște copilul sau vreau să fiu doar o femeie care a născut natural? După alte 2 palme mi-am spus că această naștere este exact ceea ce am nevoie. Fie că era vorba de cezariană sau naștere naturală, trebuia să aduc pe lume copilul minunat care creștea pe atunci în burtica mea.
A venit momentul să programăm cezariana deși, inițial am spus că așteptăm travaliul și facem cezariană la cald. Am ales eu varianta de a face programare pentru că, pentru mine era mai important să-l am alături pe Ionuț, decât să aștept declanșarea travaliului. Medicul m-a susținut în toate privințele, deci tot ce s-a întâmplat a fost lăsat la alegerea mea.
Am programat cezariană și din acea clipă și până când am născut, adică după mai bine de o săptămână mi-am reptat că “fiecare lucru se întâmplă cu un scop”. Nu am înțeles eu scopul atunci, dar încercam să nu caut răspunsuri.
Într-o dimineață frumoasă de vară, defapt printre ultimele zile de vară și primele zile de toamnă, m-am trezit plină de entuziasm. Era ziua în care urma să-mi țin puiul în brațe pentru prima dată.
A urmat frica și panica. Dar imediat revenea entuziasmul și nerăbdarea.
În dupămasa acelei zile, am intrat pentru prima dată în sala de operații în calitate de pacient.
Înainte de a intra în sală, am avut parte de o experientă ciudată. Nu v-am spus până acum, dar îmi era extrem de frică de operație. Mă gândeam că nu o să supraviețuiesc intervenției. Gânduri negre, ce mai..
Cu câteva minute înainte de a intra în sală, am leșinat. În mai puțin de 1 minut am simțit cum lumea mea se prabușește. Credeam că urmează să mor. Acum îmi vine să râd, însă atunci credeam că îmi trăiesc ultimele secunde din viață. Medicii și asistentele de la ATI, m-au pus repede pe picioare, dar nu știa nimeni că urmează să repetăm acest episod și în sală.
Nu îmi amintesc drumul până la sală, însă îmi amintesc glumele proaste ale lui Ionuț, care mă aștepta acolo. Așa, cu glumele lui m-a făcut să nu mă gândesc la anestezie ci să mă gândesc la altceva. A trecut primul hop, cu bine. M-am întins pe masă și mi-am ținut soțul de mână.
În momentul în care totul era pregătit, a urmat episodul doi al leșinului. Mi-au perfuzat repede toate cele necesare și mi-am revenit. Dar nu mi-am revenit bine că m-am înecat. Doar nu era să scap eu așa ușor. Doctorul tăia, eu tușeam de mă împrăștiam. Orice au încercat asistentele și medicii să-mi facă, nu mă potoleam. A trecut totul abia în momentul în care mi-am văzut minunea. Cred că antidotul era doar micuța noastră.
Un ghemotoc de 3,900g și 57 cm. Un copil din iubire, pe care nu aveai cum să nu-l iubești instant. Era toată roșie de la plâns, dar eram fericită că e bine. Mă bucuram să o aud plângând pentru că așa știam că e bine.
I-am simțit pielea fină lipită de obrazul meu. A fost cel mai special moment din viața mea.
După ce am văzut-o, a plecat împreună cu tăticul ei pentru măsurători, iar eu am adormit.
La scurt timp mi-a fost adusă și ne-am putut bucura toți 3 de noi. De noua noastră familie.
Deși am fost plină de frici și gânduri, deși am fost speriată de toate mamele care acuză femeile care nasc prin cezariană, nașterea Victoriei a fost minunată.
Dragele mele, nu modul în care aduceți pe lume un copil vă face mame, ci modul în care îl iubiți.
Atât timp cât îți iubești copilul, fie că a fost născut natural, prin cezariană sau adoptat, ești cea mai bună mamă din lume. Tu, ești mama lui!
Am născut prin cezariană și pot să spun că sunt mândră și împlinită. Am avut parte de o naștere care m-a întărit.
După scurt timp am aflat și motivul pentru care a fost nevoie de cezariană. Starea mea de sănătate nu permitea o naștere naturală, dar asta am aflat doar după câteva zile. Și nu, medicii nu au știut inițial asta.
După cum spuneam fiecare lucru se întâmplă cu un scop. Astfel, vă doresc să vă bucurați de naștere indiferent cum este și să vă iubiți exact așa cum sunteți.
[…] copil minunat, să aduci mereu bucurie. Iar oriunde vei ajunge peste ani, să iubeşti, să oferi şi să […]