De multă vreme nu am mai scris un articol din categoria mama și copilul. Am abordat acest subiect atât de des pe Instagram încât am omis să scriu mai multe despre acesta, aici.
Atunci când îți dorești o dezbatere cu mii de argumente e suficient să deschizi discuția despre orice legat de copii. Am ajuns să dezbatem mai mult decât să trăim.
Căutăm tabele, grafice, cărți și orice altceva decât să îi ascultăm pe cei mici și să înțelegem că fiecare e unic.
Când am devenit pentru prima dată mamă, am crezut că ceea ce scrie în cărți este general valabil și că se va aplica cel puțin în proporție de 70% și copiilor mei. Ei bine, imediat după ce am născut-o pe Victoria, mi-am dat seama că nu e deloc așa. În cazul micuței mele nu se aplica nici măcar 5% din ceea ce am citit sau auzit. A fost și este un copil deosebit care nu poate fi crescut ,,după cărți”.
Exact la fel e și în cazul suzetei. Sunt părinți care pot aduce argumente pro și alții care pot aduce argumente contra ei. Fiecare are dreptate în felul său, dar dreptatea absolută nu o are nimeni altcineva decât copilul tău.

Să oferim sau nu suzetă copiilor?
De data aceasta, copilul meu a primit suzetă. Am căutat una care să aibă o formă ortodotică, să nu fie foarte mare și să o găsesc destul de ușor. Nu am mai ales un model care să fie ,,la modă” ci unul care am considerat că este mai potrivit micuțului. Suzeta Lovi Salt and Pepper a fost primul model achiziționat pentru Cezar. A fost încântat de ea, așa că am rămas fideli acestui model. Momentan avem patru suzete în colecție, dar urmează să mai luăm câteva.
După colecția Salt and Pepper de la Lovi, mi-am îndreptat privirea spre Lovi Hey. Am uitat că am o problemă cu telefonul iar nuanțele nu sunt redate fidel ci le lipsește roșu, așa că ne-am ales cu un set pentru fete. Dar trebuie să recunosc că nuanțele sunt tare frumoase.

Nu pot să vă spun că e corect să oferiți suzeta. Nu pot să vă spun nici că e greșit. Fiecare mamă simte cum e mai bine pentru copilul ei. Indiferent de ce hotărâre luați ceea ce contează cu adevărat e să fiți împăcate cu ea.