Copii Review

Prima bicicletă a unui copil activ

Îmi amintesc cu drag cât de copilărie. Nu am avut atât de multe posibilități precum copiii din ziua de azi, dar am avut o copilărie fericită.

Îmi amintesc că avem aproximativ 6 ani când o rugam pe mama să îmi cumpere și mie o bicicletă. Îmi doream atât de mult una încât eram dispusă să fac orice doar ca să o primesc. A venit ziua în care am mers după bicicletă. O bicicletă second-hand adusă de o prieten de familie din Olanda. Simt și acum mirosul magazinului său. Un miros îmbâcsit, provenit de la mulțimea de haine, încălțăminte și jucării pe care le vindea în magazin.

Am luat bicicleta și am mers acasă. Acum bicicleta roșie era a mea. A durat puțin până când am învățat să merg cu ea, pentru că nu a avut roți ajutătoare, dar a fost bine. Am călcat doar o doamnă pe picioare, în timp ce învățam să-mi țin echilibrul. Nimic a fost nimic grav, nu? M-am ales doar cu o cearta zdravănă, o sperietură și o repriză de plâns.

Au trecut cam 20 de ani de atunci. Lumea s-a schimbat, posibilitațile sunt altele, iar bicicletele se găsesc mult mai ușor. În plus, există o gamă extrem de variată, pentru toate vârstele.

Fiind amatori de cicling, am zis să o inițiem și pe Victoria în arta mersului pe bicicletă. Mai trebuie să crească puțin, dar la cât de bine se mișcă în curând urcă pe bicicletă.

Pentru început, am ales o bicicletă fără pedale. Poate pare ciudat, dar aceasta este perfectă pentru a-l învăța pe copil să-și mențină echilibrul.

Bicicleta Willy de la Lionelo este fabricată din lemn de tei și este extrem de ușoară. Cântărește doar 2,3 kg.

Are un design atractiv pentru cei mici, iar tablița pentru cretă incorporată pune la încercare creativitatea copilului. O să ne distrăm de minune desenând bicicleta.

Ghidonul bicicletei Willy are un design special, care reduce riscul accidentări mânuțelor mici.

Bicicletă arată foarte bine și pe post de decorațiune în camera copilului. Cel mic o poate folosi liniștit și în casă, iarna sau în zilele ploioase. Iar dacă locuiți într-un apartament, e ușor să o înglobați în designul camerei celui mic.

Personal, sunt extrem de încântată de această bicicletă și abia aștept să o așez în camera Victoriei. Momentan camera este ,,under construction”, dar va fi gata în curând. Iar mai apoi, vara viitoare cel mai probabil, să ieșim la plimbare cu bicicletele, în 3.

Clopoțelul de pe ghidon o ajută pe micuța Victoria să evite un incident, precum cel de care am avut eu parte, în copilărie. Cu ajutorul lui, învățăm și câteva reguli de circulație într-un mod distractiv.

Scaunul este reglabil, fiind potrivit pentru o categorie vastă de copii, care au maxim 25 kg.

Bicicleta din lemn e un must-have. Pe lângă faptul că e în trend este și extrem de practică.

O găsiți în magazinul online BabyNeeds, în 3 variante de culori: gri, roz și albastru.

Dacă aruncați o privire pe site aștept să îmi spuneți care e culoarea voastră preferată. Roz, albastru sau gri?

Aveți amintiri din perioada în care ați învățat să mergeți pe bicicletă?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: