Lifestyle Review

Răsfăț la noi acasă

Viața de mămică nu e tocmai ușoară. De mai bine de 7 luni nu fac altceva decât să alăptez, să schimb scutece și să leagăn copilul. Cam asta fac zilnic.

Încep să mă simt tot mai obosită și mai epuizată pe zi ce trece. Asta fără să pun la socoteală ultima perioadă, de când a explodat teama de Covid19.

De atunci, zici că e și mai greu. Victoria vrea doar afară, nu mai doarme în casă și face crize dacă nu fac exact cum vrea ea.

Sper să depășim aceste momente cât mai curând și să revenim la programul nostru normal.

Pentru că am nevoie de câteva ore în care să mă relaxez, am hotărât să o las pe Victoria în grija tăticului ei.

Mâine e ziua cea mare, iar eu m-am gândit că cel mai bine e să mă bucur de tastarură și să aștern cuvintele care îmi străbat mintea. Nu știu dacă din amestecul de cuvinte care locuiesc în mintea mea, iese vreun articol, dar știu că așa pot să ma descarc.

Îmi golesc mintea și mă relaxez, într-un mod plăcut, chiar la noi acasă.

Pentru a crea un ambient prielnic relaxării totale, m-am gândit să aprind lumânarea mea preferată.

Este vorba despre Bath and Body Works Rose. O lumânare parfumată care mă duce cu gândul la grădina de trandafiri a mamei. Dacă închid ochii îmi imaginez cum stau pe marginea terasei, în lumina razelor soarelui și privesc tradafirul meu preferat. Nuanța sa intensă de roz, mă face să visez mai mult și să îmi amintesc de copilărie.

Îmi amintesc momentele în care stateam la mama în brațe iar ea îmi pieptăna părul.

Nici măcar nu a fost nevoie să am o zi liberă și am ajuns să visez. Gândul la lumânarea parfumată îmi deschide mintea și inima.

Iar dacă maine tot am puțin timp liber aș vrea să merg și la shopping. Doar că nu am unde să ies în oraș în această perioadă. Totul e închis. Totuși nu vreau sa renunț la ideea de shopping și mă gândesc să fac asta, lenevind în pat.

Dacă tot mă bucur de aroma plăcută a lumânării, de ce să nu am parte și de o repriză de shopping online. Mi-e dor să ,,dau o tură” pe la Notino și să văd ce noutăți au apărut între timp. În plus, am nevoie de un șampon pentru că e pe terminate cel pe care îl folosesc acum.

M-am împrietenit cu brandul Matrix și vreau să mai încerc câte ceva de la ei.

Cele două produse Matrix pe care le-am încercat până acum, mi-au plăcut mult. Sunt curioasă să testez și alte produse ale acestui brand.

Ce credeți că aș putea să mai fac maine? Aprindeti lumânări parfumate în casă? Care e preferata voastră?

1 comentariu

  1. Maria C. spune:

    Imi plac tare mult si mie lumanarile de la Bath and Body Works.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *