În familia noastră extinsă majoritatea membrilor își sărbătoresc onomastica în perioada verii. Începem în Mai și până în Octombrie nu avem o lună în care să luăm o pauză. Fie că este vorba de o singură aniversare sau de 3 (în curând 4) în aceași lună, mereu trebuie să mă gândesc ce cadouri să aleg.
Uneori rămân în pană de idei. Nu îi cunosc foarte bine pe toți și astfel nu știu mereu ce ar avea nevoie. Dar până acum nu am dat greș când am apelat la ultima idee de pe listă. E cadoul pentru care optez de fiecare dată când sunt total debusolată. În plus, rezolv repede cu o comandă la Notino.
De curând am sărbătorit aniversarea socrului meu. Un bărbat puternic, masiv, pe care nu îl cunosc foarte bine, dar despre care știu totuși câte ceva. Ceva dar nu suficient. După ce soțul meu a ales câteva piese vestimentare am hotărât să apelăm și la ultima mea idee: un parfum. E ceea ce aleg mereu când ajung la capăt de listă, un fel de as din mânecă.
Parfum cu aromă de vară
Am optat de data aceasta pentru un parfum de vară, iar Davidoff Cool Water Aquaman mi s-a părut alegerea perfectă.
Sărbătoritul nostru e un mare fan al tot ceea ce înseamnă apă, așa că am presupus că acesastă apă de toaletă îl reprezintă.
Este un parfum disponibil în ediție limitată cu subtonuri fresh, de citrice.
În compoziția sa regăsim prospețimea mandarinelor verzi, tonurile picante ale piperului negru și acordurile calde de lemn de guaiac. Toate acestea insuflând prospețimea necesară în zilele toride de vară.

Dacă sunteți în căutarea unui parfum pentru femei, puteți opta pentru varianta Davidoff Cool Water Woman Mera. Ambele variante au fost prezentate împreună și se potrivesc de minune. Sau poate vă doriți o potrivire perfectă cu partenerul și atunci acest mixt este perfect. Indiferent de motiv sau de ocazie vă recomand să încercați ambele variante. Cred că o să vă placă.
Se pare că nici de data aceasta nu am dat greș cu parfumul ales, iar sărbătoritul nostru a părut atras de prospețimea parfumului de vară pe care l-am ales. Sper să îl folosească cu drag de fiecare dată și să își amintească de plajele însorite și valurile oceanului cu fiecare picătură care îi atinge pielea.
Și chiar dacă se încadrează de minune în categoria parfumuri de vară bărbați, pentru mine e perfect pentru întreg anul.
Ați testat această apă de toaletă până acum? Ce cadouri oferiți în general?